Profesor-Vasile Emanuel Urda: noiembrie 2010

ZIUA DE AZI E O ZI SPECIALA

Acum douazeci de ani lucram ca si taximetrist ca
sa ma intretin. Intr-o noapte cand am ajuns la o
comanda , la 2 : 30 AM , cladirea era acoperita in
intuneric , doar cu exceptia unei singure lumini la
o fereastra de la parter...
In asemenea circumstante , multi taximetristi ar claxona
o data sau de doua ori , ar astepta un minut si apoi
ar pleca. Dar am vazut prea multi oameni care depindeau
de taxi ca fiind singurul lor mod de transport.
Daca nu mi se parea un pericol , intotdeauna mergeam la
usa .
Deci am mers si-am batut la usa . -" Doar un minut"
raspunse o voce firava , a unei persoane mai in varsta.
Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii.
Dupa o pauza lunga , usa s-a deschis. O femeie mica de
statura ,
in jur de vreo 80 de ani statea in fata mea.
Purta o rochie colorata si o palarie mare cu un material de
catifea prins pe ea , ca si o femeie dintr-un film din anii'40.
Langa ea era o valiza mica de nailon. Apartamentul arata ca
si cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile. Tot
mobilierul era acoperit cu cearsafuri.
Nu gaseai nici un ceas pe pereti , nici bibelori sau alte lucruri
pe rafturi.
Intr-un colt era un panou plin cu poze peste care era pus un
suport de sticla.
-"Ati putea sa imi duceti bagajul pana la masina?"zise ea.
Am dus valiza la masina si apoi m-am intors sa sa o ajut pe
femeie.Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A
continuat sa-mi multumeasca pentru amabilitatea mea.
-"Nu e mare lucru" I-am zis eu. " Doar incerc sa-mi tratez
pasagerii in felul in care as vrea ca mama mea sa fie tratata "
" Oh , sunteti un baiat asa de bun!" zise ea...
Cand am intrat in masina , mi-a dat o adresa , si apoi m-a
intrebat :
-" Ai putea sa conduci prin centrul orasului?"
-"Nu este calea cea mai scurta" am raspuns eu rapid.
-" Oh , nu conteza" spuse ea. -" Nu ma grabesc. Eu acum
merg spre azil...".
M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori. ..
-"Nu mi-a mai ramas nimeni din familie....." a continuat ea
-"Doctorul spune ca nu mai am mult timp..." In tacere am
cautat ceasul de taxare si l-am oprit. -"Pe ce ruta ati vrea
sa merg?" am intrebat.
Pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras.
Mi-a aratat cladirea unde odata ea lucrase ca si operator
pe lift. Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei au locuit
cand erau proaspat casatoriti. M-a dus in fata unui magazin
cu mobila care odata fusese o sala de bal unde obisnuia sa
mearga la dans pe vremea cand era fata. Cateodata ma ruga
sa opresc in fata unor cladiri sau colturi de strada si sa stau
cu ea acolo in intuneric , contempland in tacere.
Cum prima aluzie de soare sa aratat pe orizont , mi-a spus
dintr-odata :
-"Sunt obosita... Hai sa mergem."
Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse.
Era o cladire ieftina , ca si o casa mica , cu un drum de
parcare care trecea pe sub o portita.. Doi oameni au venit
spre taxi cum am si ajuns acolo Erau atenti si concentrati
aspura fiecarei miscari
pe care o facea femeia. Am deschis portbagajul si am dus
micuta valiza pana la usa .Femeia fusese deja asezata
intr-unscaun cu rotile.
-"Cat va datorez?" a intrebat ea , in timp ce-si cauta
portmoneul.
-"Nimic" am zis eu.
-"Dar trebuie si tu sa te intretii."
-"Nu va faceti griji...sunt si alti pasageri" am raspuns eu..
Aproape fara sa ma gandesc m-am aplecat si i-am dat o
imbratisare. Ea m-a strans cu putere..
-"Ai facut unei femei in varsta un mic moment de bucurie"
spuse ea.
-"Multumesc. "
I-am strans mana si apoi am plecat in lumina diminetii.
In spatele meu , o usa se inchisese... Era ca si sunetul de
incheiere a unei vieti... Nu am mai luat alti pasageri in tura
aceea de lucru.
Am condus pierdut in ganduri... Pentru restul zile de-abia
puteam vorbi.
Ce ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist
manios sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura?
Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau comanda , sau doar sa
claxonez o data si apoi sa plec?..
Uitandu-ma in urma nu cred ca am facut ceva mai important
in intreaga mea viata.
Suntem conditionati sa credem ca vietile noastre se invart in
jurul unor momente marete. Dar adesea aceste momente
maretene iau prin surprindere - frumos impachetate in ceea
ce altii ar considera ceva putin , ceva neinsemnat. OAMENII
S-AR PUTEA SA NU-SI AMINTEASCA EXACT CEEA CE
AI FACUT SAU CEEA CE AI SPUS , DAR INTOTDEAUNA
ISI VOR AMINTI CUM I-AI FACUT SA SE SIMTA!!! Viata
aceasta s-ar putea sa nu fie petrecerea pe care o speram ,
dar cat timp suntem aici putem de asemenea sa dansam.
In fiecare dimineata cand imi deschid
ochii , imi spun : "Ziua de azi este o zi speciala!"
Amintiti-va asta , prietenii mei : nu ne mai putem intoarce
niciodata inapoi , acesta e singurul Show pe care il jucam.
Trateaza oamenii in felul in care ai vrea...
TU sa fii tratat !!!!!!!!!!